Cu toții am auzit de Monstrul din Loch Ness. Majoritatea știm că este un monstru gigant care trăiește în lacul Loch Ness din Scoția.
"Ca exista o creatura in Loch Ness este, fara indoiala, adevarat" scria William Fraser, un sef al politiei de atunci, "dar faptul ca politia va reusi sa o protejeze este, cu siguranta, foarte indoielnic”.
Doasarele despre Nessie au fost secrete timp de 70 de ani si au fost facute publice intr-o expozitie cu tema confidentialitatea guvernamentala.
Chiar si cu aceste dezvaluiri, monstrul ramane un mister. Lacul in care se presupune ca ar trai este intr-adevar cel mai mare lac interior din Marea Britanie. Cu ai sai 230 de metri adancime, este chiar mai adanc decat Marea Nordului.
marți, 28 iunie 2011
Monstru înspăimântător fotografiat noaptea în pădure de un pădurar.
Un vânător american, ce se afla în pădurea Berwick din apropiere de Morgan City, SUA, a văzut o arătare care i-a îngheţat sângele în vene.
Bărbatul, membru al site-ului Wildgame Innovations, dedicat vânătorilor, se afla singur, în pădure. Era întuneric beznă şi nici noroc să dea de vreo căprioară nu avea. La un moment dat a crezut că se aude ceva mişcându-se în tufişuri, iar când s-a întors a observat prin luneta puştii un om ciudat, mai degrabă monstru. A tras repede un cadru, cu aparatul pe care-l avea la gât, după care s-a speriat şi a scos un sunet, care a determinat arătarea să fugă înapoi. Speriat, vânătorul a fugit la maşină, pierzând pe drum şi aparatul de fotografiat, pe care l.a recuperat ulterior.

Am revenit...
Am revenit după un an în care nu am mai scris nimic.Probabil a trecut mai mult de un an... și uite că iar este vară.Era vară când am părăsit și blogul pentru că mă gândeam... mai bine scriu într-o agendă decât aici pentru că la cum sunt eu...agenda mea nu are mai mult de 5 pagini scrise.Problema este că nu pot să aștern aici ce am așternut și pe agendă.Nu pot pot să scriu aici tot ce-mi trece prin cap.Deci,cu chestiile personale o să rămân în agendă.Cu chestiile ''altfel'' o să rămân aici.
Ce aș putea eu să vă mai scriu? Cei care sunteți fanii lucrurilor și recordurilor ciudate am aici o listă care v-ar putea interesa:
Persoana care și-a scos cel mai mult ochii din orbite:
Pielea cea mai eliastică
Cea mai grea mașină balansată pe cap
Cada cu cei mai mulți șerpi
Persoana care a mâncat cel mai repede o ceapă crudă

Abonați-vă la:
Postări (Atom)